O
VESTE BUNA DIN BASARABIA
Preotimea româneasca din Basarabia si-a deschis
de Sf. Dumitru tipografia de limba moldoveneasca. Inaugurarea ei a fost o zi care
va ramânea înscrisa în analele culturii noastre, iar pentru basarabenii însisi
o data din cele mai fericite. S-a si vorbit româneste la serbare.
Prieteneste pentru noi s-a aratat si Mitropolitul,
desi e rus, si chiar guvernatorul, care nu s-a sfiit a recunoaste fiinta celor
un milion si jumatate de "moldoveni" în Basarabia si nevoia ce este
de a li se da cetire pe limba lor.
Din Bucuresti era de fata tânarul Sergiu Cujba,
un basarabean si el, care a vorbit raspicat si frumos despre foloasele
culturii, adaogind ca ea nu înteteste rascoale si nu arunca în aer stapânirile,
ci-si are - adaugim - drumurile si metodele si izbânzile ei (o, ce izbânzi
minunate, trainice, vesnice!).
Oficialii vorbeau ruseste, desi nu cu trufie,
dar cinstitilor preoti cari au facut tiparnita în româneste nu li s-a tinut de
rau ca au facut sa auda si ei ca si oaspetele de la noi acea limba al carii
sunet se va desface din calatoriile harnice ale slovelor pentru cartile
bisericesti pe înteles.
Începutul acesta cultural nu e stralucitor,
nici pretentios. Se începe acolo în plin veac al XX-lea, asa cum s-a început
aiurea cu mult timp în urma, si desigur nu fara folos. Si în alte dati, pe alte
plaiuri, din cartea bisericeasca pe româneste si-au luat zborul scrisul, si
apoi si gândul românesc!
Erau de fata si redactori ai ziarului
Basarabia. Acesti tineri crescuti în scoli înalte rusesti, stapâniti de cetirea
literaturii rusesti revolutionare, înrâuriti de prieteni rusi revolutionari, nu
puteau sa vada odata în ochi pe preotii "înapoiati" ai unei legi de
care vremile noua n-ar mai avea nevoie. Prin popor, scriau ei, si numai prin
popor se poate face mântuirea poporului, pe lânga care grija pentru neam îsi are
un rost ceva mai mic. Când li s-a dat aici sfatul de a uni într-un manunchi pe
toti românii din toate clasele, s-a sculat cutare basarabean, medic în România,
si s-a rastit la mine cazaceste, cu nagaica.
Acum iata ca si bietul popa foloseste la ceva.
Si dintre acesti popi s-a ridicat chiar o urare, din inima, pentru cel dintai
ziar românesc ce iese între Prut si Nistru. S-a multamit de redactori, si
Basarabia lauda acum neobosit fapta preotilor.
Asa e bine.
1906 (Neamul
românesc, anul I, nr. 52.)