CU PRILEJUL DIZOLVARII DUMEI RUSESTI
Duma a fost dizolvata. O noua Duma se va aduna
abia peste noua luni, la 5 mart. st. n. 1907. Nici conditiile în care se vor
face alegerile nu sunt aratate.
E o lovitura de stat ca aceea pe care a facut-o
Carol al Xlea. Regele Franciei a platit-o cu tronul. Vom vedea cât e de tare
partidul revolutionar lovit drept între ochi de ucazul lui Nicolae al II-lea.
Palatul sedintelor e închis si pus supt paza.
Petersburgul e deocamdata în stare de asediu,
supt regim militar. Unii din deputati au tinut o consfatuire în Finlanda, unde
este un regim special care îngaduie aceasta.
Ziua de dumineca, 9 iulie, mai are un învins:
pe neghiobul de Goremâchin, învinuit ca prin nepriceperea lui, Duma a putut
ajunge asa departe.
El e destituit fara a se pomeni vreo demisie.
În locul lui vine tot unul ca dânsul: Stolâpin. Dizgratia împarateasca are doua
usi prin care pot iesi deopotriva cele doua tabere învrajbite.
Cine va scrie istoria celor doua luni de foarte
lungi si aprinse discutii ale Dumei va trebui sa constate urmatoarele lucruri:
Dorinta de a imita ceea ce au facut francezii
la 1789, de a schimba o tara prin discutiile dintr-o adunare modesta, care se
ridica de la sine la înaltimi revolutionare si stapânitoare.
Credinta ca oamenii sunt unul ca si altul,
numiri abstracte, si ca ei sunt miscati, într-un chip ce se poate prevedea si
pregati, de idei, de teorii.
Siguranta deplina în aceste teorii care ar
cuprinde ca o destainuire vesnica a sfintei si marii zeite Ratiunea.
Si, în sfârsit, multa, foarte multa vanitate
omeneasca, în dorinta de a iesi la iveala prin lungi desfasurari de judecati,
vanitate care cuprindea pe orice vorbitor, de la focosul Tatar Aladin, doritor
de razboaie mari, pana la cel din urma biet gângav care putea lega doua vorbe.
Neizbânda au adus-o mai multe împrejurari:
Neîntelegerea în Duma, mult mai puternica decât
aceea din Adunarea Nationala de la 1789. În aceasta, erau oameni din acelasi
neam si din doua clase, care, macar mai târziu, se puteau înfrati; în Duma erau
slugi ale cârmuirii, erau oameni fara nici un fel de îndreptare, erau nobili
ce-si ofereau jertfa, erau cugetatori socialisti ai faptei si erau anarhisti
salbateci. Si, mai ales, erau toate neamurile, tot furnicarul de rase al marii
împaratii barbare.
Adunarea Nationala s-a razimat de la început pe
plebea Parisului, cea mai razboinica din toate, cruda si neînduplecata. Duma a
pierdut din ce în ce mai mult legatura cu muncitorimea capitalei, slabita de
ultimele lupte si alcatuita, de alminterea, din oameni blajini, deprinsi de
veacuri cu supunerea. Iar nesfârsit de multi terani, înca mai blajini, sunt
departe...
Si, în sfârsit, cultura, cheagul miscarilor de
prefacere moderne lipsea de multe ori si specialistilor în discutii cari
vorbeau de pe tribuna Dumei.
1906 (Neamul
românesc, anul I, nr. 19.)