CATRE FRATII DIN BASARABIA

Foaia româneasca din Basarabia care poarta în litere latine deasupra unui cuprins în slove rusesti numele terii pierdute de noi, da în supliment actele oficiale privitoare la dizolvarea Dumei si la întemeierea din nou - cine stie pe cât timp? - a tiraniei în Rusia.

Regimul Trepov, care se ascunde supt un minister alcatuit din oameni de paie, bieti biurocrati miluiti pe rând cu dregatorii pana au ajuns la cea mai de sus, a luat masuri împotriva tiparului. Cele mai multe ziare din capitala ruseasca au fost oprite; pe celelalte le-a încoltit cenzura, vechiul mestesug dobitoc al foarfecelor crude purtate de mâna fricoasa a cinovnicului. Cine stie daca, printre foile ce vor fi lovite, nu se va afla si Basarabia batrânului Gavrilita din Chisinau si a tinerilor cu sentimente si democratice si nationale, mai ales democratice, dar si nationale, cari-l încunjura. Daca nr. 14, cel cu proclamatiile "autocratului" care nu se învoieste a-si jertfi de hatârul nimanuia "autocratia" strajuita de sfatul de familie al Marilor Duci, de întelepciunea lui Trepov si de evlavia lui Pobiedonosev oracolul, daca acest nr. cu jalnic supliment nu va fi cel din urma, foaia "moldoveneasca" poate sa-si strice ulciorul mergând alteori la apa. Desigur ca ea nu mai are astazi siguranta pe care o avea la început si în urmarea ei, pana în ziua loviturii de stat.

Noi am iubit aceasta foita sfioasa si saraca, nesigura de drumul ei, de alcatuirea, de limba, de ortografia ei, fiindca ea ni se parea ca un glas de frate pierdut de multa vreme care se aude din nou, departat, îngaimat, stâns, nu cerând un ajutor - caci nici el nu cuteaza, nici noi nu-l putem da -, ci încercând câteva vorbe în graiul pe care-l vorbea acasa, când se afla în jurul vetrei sarmane, înainte de a fi prins si dus întruna din multele încaperi de robie ale împaratului celui mare. Basarabia a trimes deputati la Duma, dar glasul acelora nu sa auzit, fiind alesii oameni fara încredere în ei si fara mijloace. Alti români basarabeni, ca învatatul jurist Gardescul, veneau de la Universitatea ruseasca unde erau profesori si ei se amestecau în haosul de cearta pentru a vorbi de adevaruri vesnice si de îndreptari folositoare oricarui neam. Asa încât numai prin rândurile acelea ale Basarabiei, pe care le bucheream încet, ca unii ce suntem putin cunoscatori ai cirilicei degenerate si amestecate care e alfabetul rusesc, numai prin ele ni venea asa o stire slaba, nedeslusita despre gândul, despre suferinta si dorul acelor doua milioane de români ce se afla peste apa blestemelor.

Si, câta vreme a fost dincolo de Prut oarecare siguranta, câta vreme se putea urma o tactica de "moldovenii" din împaratia tuturor nedreptatilor, atâta vreme am crezut si noi ca se cuvine a nu li turbura rosturile, a-i lasa sa umble cum cred pe drumuri ce li sunt lor mai bine cunoscute decât noua si sa asteptam pentru a vorbi ceasul unei crize.

Acest ceas se înfatiseaza astazi, desi nu în chipul ce puteam sa-l asteptam.

Putem vorbi deci.

Basarabia are înainte de toate un mare numar de sateni din neamul nostru, lucratori de ogoare tot asa de buni cum sunt de buni cei de la noi. Unii au pamânt, razesii, desi nu în cele mai bune împrejurari pentru a-l lucra. Altii lucreaza din greu pe mosia grecului, foarte puternic în acea tara a armeanului, a polonului, a muscalului, a "moldoveanului" de acelasi sânge chiar.

Toti acesti fii înstrainati, dar cu totul neschimbati, ai neamului nostru doresc înainte de toate sa-si înjghebe mai bine rostul vietii, capatându-si sau latindu-si, liberându-si de sarcine câmpiile. "Vrem pamânt" se aude si acolo cu o putere deznadajduita, cu toate ca teranul din Basarabia nu e, fara îndoiala, mai nenorocit decât al nostru (în aceasta privinta, România întrece toate celelalte tinuturi românesti). Din nenorocire, în afara de aceasta calduroasa dorinta, impusa de nevoile firesti ale vietii, teranul de peste Prut nu mai are decât un simt al inimii catre acei cari pe aiurea, oriunde, în locuri necunoscute, în împrejurari pe care nimeni nu vine sa le desluseasca în fata lor, se împartasesc de acelasi grai, cari li lumineaza mintea, li încalzeste inima, li aduce lacrime în vârful genelor si li mângâie urechea jignita de asprimea poruncii sau momelei straine, a muscalului si jidovului. Fara scoala româneasca, fara limba lor în biserica, de multe ori fara preot român, ei nu se pot înalta pana la gânduri de mândrie româneasca, de întelegere iubitoare a legaturilor ce tin la un loc, peste toate hotarele, neamul.

Ar fi trebuit, credem, sa se tie sama de acest lucru hotarâtor. Foaia româneasca începatoare sa nu se inspire de la orase, unde în acelasi vazduh de visuri albastre sau de neguri sângeroase traiesc sufleteste ca fratii, ca tovarasii cei buni si nedezlipiti ai aceluiasi razboi, tinerii "moldoveni" ce au învatat în scolile mici si mari ale Rusiei, ce s-au pregatit prin cetirea literaturii rusesti revolutionare, alaturi cu muscali cari au aceleasi plete mari, aceiasi ochi focosi, aceleasi amintiri de suferinte si acelasi avânt de a rasturna vechea capiste a tiraniei, pestera aparatorilor si ucigatorilor de oameni, si, în sfârsit, alaturi de amarâtul evreu, înveninat din neam în neam de înjosirea si prigonirea rasei sale pribege oriunde si oriunde rau vazute, care ridica sus glasul pentru a pune în miscare, lânga mâna lui rareori voinica, mâna crestinului de isprava. Sa se fi lasat vestile despre ostenii ce se rascoala, despre satele de pe stepa ruseasca ce se plâng si ele despre aceleasi dureri, sa nu se fi vorbit deopotriva de toate fapturile lui Dumnezeu care sufar de mult, si nu mai pot rabda.

Ci sa fi pornit încet o propovedanie catre ai nostri despre ale noastre. Rabdator, în graiul cu totul înteles, sa se fi vorbit teranului, nu numai de pamântul ce dupa dreptate trebuie sa i se dea si pe care, mai la urma, daca si când îl vor capata semenii sai de munca, îl va avea si el, ci mai ales despre sufletul si toate nevoile lui. Sa nu i se fi vorbit ca de un dusman despre boierul sau, când e de acelasi sânge, ci mai bine sa se fi cautat a se câstiga cu oarecare blândeta, în numele fratiei neamului, acest boier el însusi. Sa nu se fi lasat la o parte rostul cel mare pe care-l poate avea preotul si prin care am câstigat în Ardeal mai tot ce avem astazi. Sa nu se fi lucrat cu o clasa din orice neam împotriva altor clase, iarasi din toate neamurile, ci sa se fi încercat, prin puterea scrisului bun în grai românesc, unirea tuturor claselor din acelasi neam împotriva primejdiei ce, neaparat, ni vine de la alte neamuri.

Si, staruitor, necontenit, desi în chip pazit, asa încât sa nu se poata da de banuit nimanuia, sa se fi învatat sateanul Basarabiei, si nu numai el, cu gândul ca mai sunt români si aiurea si sa i se fi lamurit ce fel de viata în toate ramurile duc acei frati pe cari i-a razletit nenorocirea.

Atunci, Basarabia ar fi putut pieri de urgia prigonirii, dar în suflete ar fi întrat o samânta pe care nimeni n-ar mai fi putut-o dezgropa si din care la vremea ei s-ar fi înaltat samanaturi falnice.

Si, daca, lucru ce nu-l pot crede, aceste lucruri s-ar fi putut spune mai putin decât foarte îndraznetele lucruri revolutionare ce s-au spus, - atunci mai bine sa fi asteptat înca o bucata de vreme ceasul, oricât de târziu, dar nelipsit si sigur, al dreptatii.

HOME